Inregistrare | Login
#trilema pe freenode.

tave23 | In Pregatire

în scurta noastră călătorie cu trenul
faţă în faţă cum stăteam
am descoperit pentru prima dată neputinţa
Avea în cap de cu seară să se ducă din nou la recoltare de sânge. Nu îi făcea nicio plăcere deosebită, mai ales că o dată o neghioabă i-a spart vena. Nici măcar gândul că ajută oamenii cu minunta lui grupă 0 nu-l mai emoţiona în niciun fel. Pixuri cu sigla spitalului avea într-un borcan la discreţie, să mergi gratis cu tramvaiul era binişor, însă bonurile de masă erau de un real folos, mai ales c
am spus într-un final că-mi pare rău
şi iarba mi-a crescut prin talpa pantofului
Bate la uşă.
-Da, zic eu, totuşi destul de sigur. În prag, Denisa. Aranjată, machiată, cu părul mirosind frumos, cizme de piele în picioare peste blugi. Eu- în pijamale, cu un tricou cu trei numere mai mare.
- Ceau Maia, auzi tu ai un ac cu aţă neagră? Că mi s-a desfăcut vesta în spate. Şi se întoarce să-mi arate.
-Da. Unde pleci?, o întreb eu, câutând plăsuţa mică în care îmi ţineam acaret
Ştiu că dacă o să mă opresc vreodată din căutare, Maia n-o să mai fie Maia, nici eu n-am să mai fiu eu, după cum ştiu prea bine că numai pentru că o caut ajung la ea, acolo unde ea nu mă lasă, acolo unde mi se neagă. Că tot ce-mi rămâne e tocmai momentul în care în sfârşit o regăsesc după atâtea şi atâtea nopţi, atunci când începe îmbrăţişarea noastră sub noaptea grea
De abia scuturată de visul în care se zbătuse căuta cu ochii în pământ un mecanism nou de pătrândere în substanţa lui firavă. „Trebuia oare să-l ia în seamă? Era un fel de prevestire?” Ajunsese să se întrebe ce sunt visele şi îi veneau în cap tot felul de definiţii ciudate pe care i se spunea vecina sa. O femeie bătrână şi singură care sătea sub ea şi o mai chema din când în când la o cafea şi-
frământarea mea trecea din mână în mână
ca un bilet de tramvai
Prima trecere e cea mai uşoară, doar câteva trâmbiţe înfundate, dar apoi, la încârligătură să vezi grovăzia naibii! De obicei prind semaforul la 80 si ceva de secunde. Şi stau şi claxonează o dată la secundă de parcă ăsta e sensul existenţei tuturor: să scotă răgete şi mugete din cele mai diverse cum eu n-am mai pomenit.
Adevărul e că habar n-am cum să scriu povestirea asta, pentru că de fapt nici măcar nu e povestirea mea, ci a altcuiva un vechi prieten de liceu cu care m-am întâlnit în spital.