Inregistrare | Login
#trilema pe freenode.

geaninalisandru | In Pregatire

De foarte multe ori lăsăm în urmă
Cuvinte nerostite şi dureri,
Pornim spre mâine obosiţi de ieri,
Ca anonimi în cea mai mare turmă.

Prin speculaţii sau mişcări de bursă
Mai câştigăm o zi de viaţă-n plus,
Avem dezamăgire în surplus
Şi-n fiecare vorbă câte-o cursă.
- Eu cred că te grăbeşti.
- Nici nu mă mir. Dacă ar fi după tine, am sta în aşteptare, nu am trece la fapte până la revelion, o cafea, două cafele, un trabuc, două trabucuri, schiţe peste schiţe, poate chiar un meci la televizor, pentru relaxare, mâinile sub ceafă, cartofi prăjiţi, alea, alea…
- De ce ne-am grăbi? Viaţa e lungă.
- Şi vrei s-o trăieşti în joc de glezne?
Am prins orizontul în plasă de gânduri,
L-am măcinat la moara viselor
Şi l-am ascuns în părul tău,
Ca să strălucească a depărtare învinsă.
- Un pas, doi, trei, îmi vei da dreptate, amice – degetele strâng din ce în ce mai tare, vocea pictorului a căpătat alte inflexiuni, simte cum curg broboane de sudoare pe ceafă, frică?, asta să fie oare, frică?, de ce, de o glumă proastă cu actoraşi de duzină? -, iar eu am să accept toate laudele, precum un artist celebru pregătit să dea cu tifla tuturor de la înălţimea propriei statui, ia-
din voi se desprind scâncete
pe mai multe voci
iar luna vă arată întotdeauna
aceeaşi faţă indiferentă
Ok. Adevărul este că rămâi cel mai bun prieten al meu, chiar dacă uneori îmi vine să te iau la pumni. N-ai răutate în tine, de-aia te suport. Altfel ne despărţeam, iar despărţirea n-ar fi semănat cu scena din Casablanca. Dar zic încă o dată că graba strică treaba şi că viteza asta nu-mi miroase a bine.
- E simplu.
- E prea simplu. Şi tot ceea ce e simplu se complică al dracului de t
Să nu te opui unor ştiri de efect,
Acceptă-mi dorinţa de-a fi melancolic,
Eu sunt imperfectul mai mult ca perfect,
Plătind printr-un vers amănuntul sistolic.

Pomul Craciunului --

Adaugat de geaninalisandru (470), cu 519 zile in urma (geaninalisandru.wordpress.com)
Tu n-ai văzut pădurea, copile drag al meu,
Pădurea iarna doarme, c’aşa vrea Dumnezeu.
Şi numai câte-un viscol o bate uneori,
Ea plânge atunci cu hohot, cuprinsă de fiori.

Şi tace-apoi şi-adoarme, când viscolele pier,
În noaptea asta însă, vin îngerii din cer.
Şi zboară’ncet de-alungul pădurilor de brad,
Şi cântă’ncet; şi mere şi flori din sân le cad...
Că ziua cotcodăcesc
Mai mult decât e firesc,
Că am spatele curbat,
Fund turtit şi prea bombat,
Paranteză la palpare
Şi pădure pe picioare,
Că am degetele strâmbe,
Mintea coaptă-n microunde,
Că ai vrea să-mi spui mai multe,
Dar nu-ţi pierzi timpul cu slute...

Urletul prelung, gânduri mă ajung,
Intră-n mine fără remuşcare,
Din păduri pustii, aş dori să ştii
Că şi moartea e o consolare.

Am iubit lupesc, astăzi mă topesc
Şi devin, prin ierburi, amintire,
Aş intra-n bârlog, ca să te mai rog
Să trimiţi spre lună dezminţire.
m-am prins cu forța alpinistului
de pereții sufletului tău
joc cel mai incitant rol
pe scena verticală de balet
a trupului care-mi modelează
și controlează echilibrul...

vecinul de la doi
s-a sinucis din plictiseală
uneori juca table în faţa blocului
pierdea şi spunea
îmi dă norocul cu tifla