Inregistrare | Login
#trilema pe freenode.

teonegura | Publicat

"Nu e o scriitoare celebră şi nici măcar o vedetă de can-can. Este o femeie tânără şi căutând între propriile gânduri, astăzi mult mai aşezate după ce prin propriile ei articole şi-a găsit câteva răspunsuri. Nici măcar nu e nevoie să-i ştim adevăraratul nume. Nici măcar nu e nevoie să-i vedem fotografia cu un chip încă nevăzut de mulţi dintre cititori. Tot ce avem de făcut este să-i citim, cei ca
Doar sub regii ei, România s-a putut compara ca solemnitate, decenţă şi civilizaţie, ca naţiune şi nu ca ţară, cu orice stat european… nu sub preşedinţii de ieri şi în niciun caz sub surogatul de astăzi...
Da, ştiu, când vreau să vorbesc despre dragoste, mereu mă transform în cel mai nepriceput orator… Asa ca mai bine las muzica sa vorbeasca in locul meu...
"Unii nici măcar n-au fost făcuţi să alerge. Li-s paşii fragili, de-ai zice că li-s gleznele rupte. Alţii pornesc hotărât, ca din glonţ, dar se sting pe parcurs, probabil pentru că nu ştiu să-şi dozeze efortul. Mai sunt şi alergători din cei calculaţi, maratonişti precauţi parcă fără plămâni (suflet), care şi-au făcut din terminarea cursei un… target, adică un ţel."
Saptamana asta, despre oameni
De când sunt alergic la minciună şi manipulare, singura reţetă prescrisă pentru vindecare de medicul curant conţine invariabil bocamicină şi băselol. Două “substanţe active” recomandate tuturor pacienţilor lipsiţi de imunitate la prostie. Şi, sunt mulţi, credeţi-mă pe cuvântul meu de bolnav…
"Parca am vrea sa pasim si ne este imposibil. Parca am vrea sa facem altceva. Parca ne miscam cu greu printr-un tinut mlastinos si nu reusim sa inaintam decat putin cate putin… Suntem plini de realitate si timpul trece..."
Despre treceri si trecatori prin fata a ceea ce pare de netrecut...
Cum faci de scrii mereu mult mai frumos ca mine, Muză?...
N-ai vrea să-mi fii, mai bine, un răsărit dat peste cap până la fund?
Sunt necuvântul ce caută-n sine cuvinte să te îmbrace în cele mai frumoase veşminte, între zânele muze. Iar tu eşti crucea din cerul senin al gurii mele-mpietrite în grinzile firii.
Noi, românii, suntem poporul care, chiar dacă i-au trântit mereu fanarioţii zilei câte un rahat pe creştet, s-a bucurat al dracului de tare că nu a fost frecat cu el pe cap.
Hehe, si eu, si eu, si eu... ia votati toti aia care ati trecut prin asta, sa vedem ce iese :))
"Nu stiu cati dintre voi au crescut cu cheia de gat. Eu asa am crescut. Prima data mama mi-a dat o cheie caramizie, rotunda. Trebuia sa o tin in buzunar si sa fiu atent sa nu o pierd.
Va dati seama cat de mic eram eu, numa' grija de cheie nu am avut. Ca urmare snur cu tricolor si cheia de gat. Asta a
"...îmi plimbam atingerile gândurilor peste genunchii unei aşteptări ce nu-nceta să mi se-ntâmple. Ştiam că o să-mi vii, căci mirosea a regăsire."
Despre asteptarile... Muzei, e cel mai bine zis asa :)
Sunt cel mai aprig hăitaş al cuvintelor mele. Le vânez pasional şi asta mă face, câteodată, fragil.
Despre fragilitatile mele. Ale noastre, mai bine...