Inregistrare | Login
#trilema pe freenode.

lisandru | Publicat

Cât de răi pot fi oamenii răi? Și de ce ajung doar aceștia să ia decizii în numele unei colectivități? Trasând destine și spulberând speranțe? Un răspuns adecvat ar fi cel că oamenii răi sunt cât se poate de normali. Conceptul de „banalitate a răului” s-a născut din observațiile lui Hanne Arendt la procesul lui Adolph Eichmann...
se agăţa de el însuşi
ca şi cum ar fi strâns un pai
cu disperarea viitorului înecat
o jumătate a sa voia să fugă
dincolo de temeri
cealaltă jumătate se târa
pe marginea drumului
Anul 1859, un alt moment de referință al istoriei naționale, dar și unul care exaltă energii inexistente și relevă fapte nepetrecute. Ideea luptei multimilenare a românilor pentru unitate națională se înscrie în aceeași construcție de mistificare a unei istorii care nu și-a regăsit încă identitatea.
Am intrat într-un An Nou. Oare? Nu ne puteam face iluzii prea mari că anul acesta va fi cu ceva deosebit de precedenții. La noi anii deja sunt la fel. Nu înțeleg de ce ar trebui să ne mai urăm să se realizeze ceva ce oricum rămâne imuabil. Am intrat în noul an cu vechile obiceiuri. Aceiași politicieni ne zâmbesc sarcastic și ne domină viitorul.
Cum a fost posibil? Aceasta este o întrebare care necesită o analiză profundă, dar care implică și o varietate de răspunsuri. Dincolo de cauzele obiective ale fenomenului, Holocaustul reprezintă o ilustrare a degradării și eșecului civilizației umane. Holocaustul a fost posibil fiindcă omul l-a făcut posibil. Se uită adeseori că Auschwitz-ul nu a fost doar opera unui singur om, ci rodul unui efor
în fiecare zi ni se transmite
acelaşi mesaj
din spatele unor zâmbete
din spatele unor gânduri
încetaţi iubirea aceasta
aţi putea să vă urâţi şi voi
măcar pentru câteva ore
intraţi în rândul lumii
(la dracu`)
faceţi notă discordantă
Poarta mare a cetăţii, la care ajungeai după ce traversai podul ce se arcuia viguros peste canalul împrejmuitor, plin cu apă, fusese lovită cu presupusă încrâncenare de pumnii neobosiţi şi nemiloşi ai timpului, de-a lungul anilor care alergaseră bezmetici, precum o turmă cuprinsă de panică şi înnebunită de foame...
O astfel de luptă părea inegală – sau, mai bine zis, imposibilă, înainte de toate -, dacă analizai la rece situaţia, cu mintea prinsă în chingile strânse ale timpurilor moderne, prea puţin sau deloc decise să ofere credit întâmplărilor din vechime, însă monstrul acela avea o forţă colosală...
Fotografie rapid zidurile înalte, pe alocuri măcinate, din care muşcaseră, în decursul timpului, aversele de ploaie şi furtunile, îndepărtându-se şi apropiindu-se de ele pentru a găsi exact unghiul potrivit şi distanţa perfectă, lumina este potrivită, recoltă bogată, felicitări, iată istoria prinsă pe hârtie fotografică, clic, clic...
Nu era ceea ce am putea numi un fotograf profesionist. Nu. Nicidecum. Dar era pasionat de fotografie, asta da, putem spune, încadrându-l cu foarte mare uşurinţă în rândurile acelora care umblă cu un aparat de fotografiat agăţat de gât...
societate care nu are capacitatea de a-și marginaliza răul riscă să devină inumană. Iar cei care conviețuiesc în ea se transformă în indivizi care joacă dublul rol de agresori, dar și de victime. Într-un mediu social în care incoerența, incultura și pasivismul etic devin norme există riscul ca Răul să zâmbească ispititor, iar Haosul să constituie poarta de intrare în lumea „necivilizată”.

Interviu cu---sens - Pro Atitudine-

Adaugat de lisandru (469), cu 496 zile in urma (proatitudine.ro)
Este bine să spui public ceea ce gândești? Expunându-te oprobiului public? Într-o democrație acest fapt ar trebui să fie meritoriu. Ignorând faptul că trăim într-o democrație infantilă, am răspuns provocării de a acorda un interviu săptămânalului POLEMIKA.