Inregistrare | Login
#trilema pe freenode.

sssfinxxx | Introdus

Singura chestie amuzantă pe tren la întoarcerea din Ploieşti a fost că nu mi s-a mai cerut biletul. Controlorul, foarte relaxat, a văzut o doamnă în faţa mea care încă avea geaca pe ea, i-a văzut biletul şi mă scotoceam prin buzunare să întind biletul dar a întins-o lăsându-mă cu mâna întinsă şi jumătate de vagon zâmbind. Şi asta în plină campanie, plină cu afişe „Cumpără-ţi bilet”. Şi când mi-am
Sunt invitat vineri 13 nov. [adica mâine] la mall-ul nou [fostele Galerii] din Ploieşti, la parter, în atrium. Am mai avut fractali în cărţi publicate, însă pentru ilustraţie nu pentru copertă. Deşi am apărut pe coperta revistei Pixel Arts nr. 7, de data asta o lucrare de-a mea se află pe coperta unui volum de poezii. Cartea se numeşte „Floare mică” şi aparţine Cameliei Radu.

Care sunteţi de
Să te afişezi online reprezintă un risc. Sub mai multe forme. În primul rând că te expui celorlalţi devenind ceva public. În ce priveşte blogul, le-am recomandat cursanţilor să aleagă cu grijă cât de mult îşi lasă amprenta personală la modul subiectiv şi în ce măsură se descoperă celorlalţi. Asta ca scurt rezumat când vorbim de o persoană care formulează nişte idei şi le prezintă. Părerile pro sa
Nu am preferinte politice din simplul motiv ca toti sunt o apa si-un pamant. Azi mi-a picat in taste blogul lui Mircea Geoana dupa ce am aflat de cineva cunoscut caruia i se stiau ceva detalii la care nu ar fi trebuit sa aiba acces in mod normal. Aceleasi vrajeli electorale. Nu mai pun banala intrebare de unde sunt resurse financiare ca nu stim noi ce invart ei [decat ce mai aflam in Catavencu] d
Dupa ce data trecuta am vorbit cursantilor despre continutul unui blog si cum sa fie structurat, mai devreme am prezentat optiunile de template si cum sa scrii un articol. Doar ca pana s-a rezolvat cu netul [am ars-o demonstrativ online] si pana am facut un cont a cam durat asa ca timpul necesar discutiilor a scazut drastic. Chiar si asa pe fuga.. usor sacadat... am reusit sa...
Prefer oricand realitatea asa cum e si nu ma ascund cu ajutorul bauturii sau chiar droguri. Am avut prieteni care nu se puteau lasa. Nu pot sa spun ca stiu cum e, doar am afirmat ca vorbesc din experienta. Insa oamenii de langa tine iti pot spune cum e sa fii in pielea lor. Azi am aflat de o campanie pe care o sustin. Mai rar oameni cu initiativa. Nu pot decat sa le urez succes mai departe.
Mi-am făcut primul tatuaj prin 2002. Pe pulpa stângă… Acum am 5. Însă de prin 2005 nu am mai lucrat la ele. Recent am terminat [retuşat] săgeţile de pe abdomen şi.. curând o să trec şi la celelalte trei.
Dupa ce m-am ocupat de contur si apoi de umbrele de pe cicatrice, azi trecut mai departe si am intarit umbrele dragonului de sus si am mai lucrat la contur.
Noţiunea de putere, inclusiv cea de putere socială, este extrem de vagă, fără a avea delimitări precise. De cele mai multe ori dorinţa de putere şi dorinţa de glorie se confundă însă nu sunt identice deşi sunt înrudite. De regulă, obţinerea puterii este cea mai uşoară cale de a dobândi gloria, mai ales în privinţa celor care au o atitudine activă în raport cu evenimentele publice.

Impulsul căt
Povesteam despre şcoala generală însă nu am precizat că voiam sa dau la Tonitza, liceu de arte. Însa mama zicea că artiştii mor de foame şi ar cam fi cazul să mă reprofilez. Până la urmă m-am dus unde au învăţat si fraţii mei mai mari. Un liceu de aeronautică însă am avut noroc cu secretara, pentru că eu mă dusesem direct spre
Zicea Mircea Badea [suspectat de excentrica gripa] ieri ca pe lista copiii ar cam fi undeva la coada fragmentul lipseste dar poate fi gasit pe linkurile de la final]. Cam asta ar fi singura discrepanta din textul care urmeaza. In rest, nu ma pricep asa bine la chimie. Eu unul, am zis de ceva vreme ca donez vaccinul meu doritorilor. Pentru cine a ramas in urma cu filmuletul care circula liber si m
De câţiva ani de zile încoace tot aud de la alţii că şi-ar dori să fie în locul meu. Nu ştiu în ce măsură aş fi de acord cu ei fiind conştient de preţul plătit. Într-un fel pot spune că reuşesc să fac mai tot ce mi-am dorit. Şi zic „mai tot” pentru că deja e…