Inregistrare | Login
#trilema pe freenode.

Aleksandra | Introdus

E inutil să mai spun că stresul este, cumva, boala naţională a românilor. De aici ni se trag mai toate belelele, alături de alimentaţia pură şi nesănătoasă şi abuz de poziţii incorecte la muncă ori acasă. Azi aşa, mâine tot aşa, încet-încet organismul cedează. Şi, pare-se, nu avem prea multe de spus (darămite de făcut!) în legătură cu asta. Sau, dacă avem alternative, timpul nu pare să ţină nicio
Pentru că unele iubiri, deşi diferă a naibii de mult între ele, nu sunt superioare altora, în ciuda parametrilor atât de variabili ai inimii...
Nu sunt ca in filme. N-au avut niciodata zambetele de revista si cuvintele potrivite. Dar ochii lor au luminat in acel fel anume, care a stiut sa alunge umbrele indoielii
Toţi oamenii greşesc la fel, deşi, ce paradox barbar!, cei care au succes nu urmează niciodată aceeaşi reţetă...
Au trecut deja secole de la dragostea la prima vedere. Am depăşit cu brio şi dragostea la prima citire. Dragostea la primul buzz s-a dus pe apa sâmbetei, dar, ce noroc, ne-a mai rămas, cel puţin acum, dragostea la primul poke, marca americană Facebook.
Aş vrea să pot să(-mi) spun mereu, precum în basme, că frumuseţea lăuntrică e cea care contează cu adevărat. Aş vrea să pot să adun argumente, multe, puternice şi adevărate, cu care să conving lumea că aspectul fizic nu contează mai deloc. Şi-aş vrea să pot rosti, cu toate gândurile, cu toate cuvintele lumii, convertind în ceva credibil, ideea asta care funcţionează numa-n poveştile alea în care,
Se spune că toată lumea merită o şansă. Apoi, după ce prima şansă se-ntâmplă să eşueze, teoria se mulează în favoarea celui care a greşit şi, printr-un miracol, printr-un blestem, ni se spune că toată lumea merită o a doua şansă. Dar ce faci când eşti pus în situaţia de a evalua şi de-a alege între a oferi unuia o primă, miraculoasă, meritată şansă şi a ierta pe un altul, a şterge cu buretele un
În ciuda firii mele deschise spre nou, nu am învăţat, încă, reţetele ideale pentru bunătăţi aromate cu lămâie. Am încercat, mai întâi, să amestec băuturi cu fructul ispititor de acru în cantităţi pe care le-am agitat ameţitor, până când vârtejuri de arome s-au îmbinat, s-au legat, s-au aşezat aiuritor în pahare colorate, decorate îmbietor. Apoi am aşezat, în forme pufoase, prăjituri cu creme de l
Sunt cărţile acelea cu coperţi colorate şi pufoase, destul de scumpe şi de citite, totuşi, care umplu rafturile librăriilor moderne. Sunt cărţile acelea în care se vorbeşte, astăzi, despre un soi de dragoste şi sunt poveştile în care se descrie, cel mai des, cel mai realist (?), femeia modernă.
Aţi citit? Aţi citi? Ce părere aveţi?
Dacă e să mă întrebaţi pe mine, există, pe lume, două categorii de oameni în situaţia despre care vorbesc acum: părinţi şi oameni care au un copil (doi, trei ori o echipă întreagă...). Ce-i aseamănă, ce-i deosebeşte? Şi ce-i împiedică, pe unii posesori de odraslă înmatriculată pe Terra să fie, în adevăratul sens al cuvântului, părinţi?
Cred cu tărie că e mai mult decât esențial să-ți făurești câte un ideal pentru care să respiri, să lupți, să visezi, să dai tot și să primești îndoit, întreit, infinit în schimb. Pentru că, altfel, existențele noastre n-ar fi altceva decât un ciclu nesfârșit de transformări metabolice pur rudimentare.


Oamenii care pleacă, în general, se îndreaptă către noi orizonturi cu speranţa nebună de-a întâlni, pe drum, un viitor mai bun, mai luminos, mai drept şi mai bine plătit decât tot ce le-a fost oferit în trecut. Şi, de cele mai multe ori, păstrează în suflet, alături de iluzia îmbătătoare a strălucirii de dincolo de noua decizie, o mare dezamăgire amară ca rezultat final al tuturor frământărilor c