“Da, eram cît pe ce să să-mi boşorogesc gîndurile şi… vederile”, mi-am zis şi eu. Nu sunt decît nostalgii… Ca şi aia pentru ciocolăţica cu rom a copilăriei care, fie ea azi şi dublă şi, poate, şi mai dulce tot “nostalgia ciocolăţicii Rom” rămîne. De-aia cred, de acolo de la Olimpia am văzut, în sfîrşit, toamna… aşa cum o ştiam, cu lumina trecută printr-un borcan de miere, şi am zărit primele unde gălbui şi roşcate pe tîmplele Tîmpei şi primele frunze, cît palma, lenevind pe asfalt… Şi… ne-am împăcat!…
Comentarii