Se aşeza întotdeauna pe aceeaşi bancă. Nu rostise acolo, pe acea bancă din lemn vopsit în culoarea maro, primele cuvinte de amor la urechea pufoasă a unei femei pierdută în răbdare senzuală. Nu. Nici nu meditase de-a lungul timpului la reperele contorsionate ale vieţii moderne, la mişcarea de rotaţie a pământului plictisit sau la deplasarea constantă a timpului dinspre trecut către viitor, cu o foarte scurtă haltă în prezent. Banca aceea nu reprezenta o simbolistică aparte în sufletul său...
Comentarii