Separ zâmbetul care cred că-i al meu de zâmbetul care-i pentru ea,deja am învaţat că nu e greu.De nu m-ar încurca vocile care strigă în acelaşi timp la mine şi la Lună. -Ţi-am spus vreodată că e greu să fii fericit? – o întrebasem azi noapte pe Lună. -De ce sa fie greu? Nu ţine totul de imaginaţie? – îngânase ascunsa de ea, după o astrală dună.De câte ori Soarele mă înfruntă, numai tu eşti gazda-mi perfectă, pământene al cărui nesomn mă alinţi că-ţi sunt inspiraţie.Înnebunesc după tine când mă vezi „Lună plină” !
#trilema pe freenode.
Comentarii