Pădurea e umbră dar şi lumină furişată prin bolta de frunziş. E taină şi singurătate, linişte străpunsă de sonorităţi ca nişte săgeţi subţiri. Pe cărările de mozaic cu umbre şi lumină trăieşti un sentiment de măreţie gravă. Numai la început de primăvară pădurea e deschisă pe deplin luminii. În fiecare pădure răsar alte şi alte flori. Dar care-i măsura gestului ? Către cine şi cui vorbeşte un popor de flori ?
#trilema pe freenode.
Comentarii